Medicul care indica vaccinarea, pentru fiecare persoană în parte, trebuie să ţină întotdeauna cont şi de contraindicaţiile unei vaccinări, specificate în prospectul vaccinului sau din literatura de specialitate la zi (vezi Daniel Smyk, Yehuda Shoenfeld şi alţii).
Programul naţional de vaccinare şi indicaţiile europene în acest sens precizează că administrarea intramusculară a vaccinului se face în trei doze, după două scheme de administrare. Prima schemă presupune vaccinarea la 0, 1 şi 2 luni, ceea ce duce la o protecţie rapidă. Este recomandat rapelul la 12 luni de la prima doză. În lucrarea citată se menţionează că nu este necesar un alt rapel în următorii doi ani.
Cea de-a doua schemă de vaccinare, cu o pauză mai mare între a doua şi cea de-a treia, ar trebui fi făcută la 0, 1 şi 6 luni. Acest grafic de vaccinare aduce după sine un titru mai mare de anticorpi, iar rapelul este recomandat la cinci ani de la vaccinarea anterioară.
Este important de știut că un titru de anticorpi de 10 U.I/l este considerat eficient.
Vaccinarea anti HBV, în cazul unor grupe de risc (persoane imunodeprimate, personalul care lucrează în sectorul sanitar), se face personalizat şi la indicaţia specialiştilor. Aceasta impune efectuarea unor analize de laborator, alteori un alt calendar al vaccinării sau cu alte doze.
Studiile de specialitate arată că persoanelor care lucrează în domeniul sănătăţii cu un nivel mic sau moderat de anticorpi anti-VHB în urma vaccinării (mai puţin de 100 UI/mL) li se recomandă testarea viremiei de virus B, chiar dacă la testările anterioare profilul serologic a fost negativ. 3,3% din personalul medical fără răspuns după vaccinare aveau de fapt infecţie cu virus B, chiar dacă iniţial serologia a fost negativă.
În întreaga lume, cei care lucrează în domeniul sănătăţii au niveluri diferite de răspuns la vaccinul anti-VHB. Unul dintre factorii asociaţi cu lipsa de răspuns la vaccinare poate fi existenţa unei infecţii, în trecut sau în prezent, cu virusul B. Indiferent de prezenţa antigenilor de suprafaţă VHB, infecţiile oculte cu virusul hepatitic B pot fi luate în considerare în unele cazuri.
Foto: Smiley N. Pool
