La începutul anului, atât echipa Centrului Naţional de Luptă Anti-SIDA (CNLAS), cât şi echipa Baylor, fac bilanţuri şi analize ale datelor culese pe parcursul anului precedent, în privinţa cazurilor noi de infecţie cu HIV.
Comparând aceste date, se poate observa că 51,6% dintre cazurile noi de HIV declarate la Constanţa şi 90% dintre cele declarate la Tulcea, au fost testate iniţial în cabinetele Baylor.
Statisticile oficiale, naţionale, spun că în 2015 au fost înregistrate în Constanţa 31 de cazuri noi de infecţie cu HIV, iar Baylor a raportat 16 dintre acestea. De asemenea, din cele 10 cazuri noi înregistrate anul trecut la Tulcea, 9 au fost raportate de centrul de testare Baylor Din oraşul de pe malul Dunării. Media prevalenţei infecţiei cu HIV, înregistrată la nivelului programului Baylor în ultimii 8 ani este de 0,37%.
De remarcat faptul că aproximativ 78% dintre cei care au venit să-şi verifice starea de sănătate în cabinetele Baylor au reuşit, prin autoevaluare, să identifice în istoricul personal situaţii de expunere cu risc mediu sau mare.
La fel ca şi în statisticile de la nivel naţional, şi în cele ale Fundaţiei Baylor se evidenţiază ca principală cale de transmitere declarată contactul sexual neprotejat, cu pondere mai mare în rândul persoanelor heterosexuale. De remarcat ar fi faptul că în 2015 în judeţele Constanţa şi Tulcea au fost înregistrate 2 cazuri noi de infecţie cu HIV la copii, câte unul în fiecare judeţ.
Reamintim că în cabinetele Fundaţiei Baylor Marea Neagră se realizează testări gratuite pentru depistarea infecţiei cu HIV încă din 2007, iar din 2010 şi pentru hepatite virale de tip B şi C. Numărul total de sesiuni de consiliere şi testare efectuate de la începutul programului până la finele anului 2015 a fost de aproximativ 50.000.
Anul trecut în centrele Baylor, cabinetele fixe şi unitatea mobilă au beneficiat de testare gratuită pentru depistarea celor 3 infecţii, peste 7.200 de persoane.