Obținerea răspunsului virusologic susținut poate să nu reducă riscul de hepatocarcinom la pacienții cu hepatita C

Concluziile unui studiu recent subliniază importanța monitorizării continue a carcinomului hepatocelular (HCC) la pacienții cu hepatită cronică virală C (HCV), chiar și după tratamentul de succes cu terapie antivirală cu acțiune directă (AAD).¹

Rezultatele studiului, care a fost efectuat pe o cohortă de peste 200 de pacienți de la 2 spitale din Hong Kong, au arătat faptul că:

• • • • • • — ciroza,
          • — simptomele hipertensiunii portale,
          • — nivelul crescut al bilirubinei,
          • — numărul scăzut de trombocite,
          • — nivelul scăzut de albumină,
          • — vârsta înaintată,

reprezintă factori de risc pentru dezvoltarea HCC după obținerea răspunsului virusologic susținut (RVS) cu terapie AAD. ¹

Organizația Mondială a Sănătății recomandă terapia cu AAD pan-genotipice (care nu ține cont de subtipul de virus) pentru toți adulții, adolescenții și copiii mai mari de 3 ani cu hepatită  C cronică. Estimările sunt că aceste medicamente pot vindeca peste 95% din totalul de 58 de milioane de cazuri la nivel global. ² O cauză principală a deceselor provocate de afecțiuni ale ficatului la nivel mondial, HCC este adesea cauzat de infecția cronică cu VHC. Terapia AAD are ca scop reducerea complicațiilor date de ciroză, inclusiv HCC – totuși, studiile au avut rezultate contradictorii cu privire la incidența HCC de-novo și recurența HCC. ³

„S-a demonstrat că terapia AAD poate reduce hipertensiunea portală, poate îmbunătăți disfuncția hepatică și poate induce regresia fibrozei după obținerea RVS”, au scris Victor Yung Sin Chow, de la Spitalul Our Lady of Maryknoll din China, și colegii săi. ¹ „Așadar, era rezonabil să ne așteptăm ca RVS indus de AAD să reducă riscul de HCC prin faptul că previne ciroza, sau prin eliminarea efectului cancerigen al VHC.”

Pentru a evalua riscul de dezvoltare precoce a HCC la pacienții cu hepatită VHC cronică, cercetătorii au înscris retrospectiv pacienți consecutivi tratați cu AAD la spitalele Princess Margaret și Our Lady of Marynkoll între 1 august 2015 și 31 iulie 2021. În analize au fost incluși 279 de pacienți în total. În cadrul cohortei, vârsta medie a fost de 59 de ani (deviație standard [SD] 12,8), 65,6% dintre pacienți erau de sex masculin, iar 73,5% erau pacienți naivi în tratamentul hepatitei C. ¹

Principalele rezultate ale studiului au fost ocurența de-novo a HCC după inițierea terapiei AAD, definită de cercetători drept HCC nou la pacienții fără antecedente de HCC, și recidiva HCC la pacienții cu istoric de HCC care au obținut răspunsul radiologic complet după tratamentul curativ al HCC. Rezultatele secundare suplimentare au fost dezvoltarea unor alte complicații în ciroza compensată anterior și/sau mortalitatea din orice cauze după inițierea terapiei AAD.¹

Din cohortă, rata generală a RVS a fost de 98,9%.
La un control median la 23,4 luni după inițierea AAD, 15 (5,4%) pacienți dezvoltaseră HCC. ¹ 

Incidența cumulativă la 1 an pentru HCC de-novo și recurența HCC a fost de 0,8%, respectiv 30,9% (P<0.001). Cercetătorii au observat că pacienții cu ciroză au avut o incidență cumulativă a HCC la 1 an mai mare în comparație cu cei fără ciroză (5.1% vs 0.7%; P = .036).¹

Analiza univariată a arătat că factorii semnificativi asociați cu HCC după AAD au fost: istoricul de HCC tratat (P <.001), ciroza, simptomele hipertensiunii portale (P = .006), AFP* ridicat la începutul sau la sfârșitul terapiei cu AAD (ambele P <.001), bilirubina mai crescută, (P <.001), trombocitele mai scăzute (P = .035), albumina mai scăzută (P = .007) și vârsta înaintată (P = .007).¹

Analiza curbei ROC (receiver operating characteristic) a arătat că nivelul optim al AFP pentru prezicerea HCC a fost de 10.5 ng/mL la începutul și de 5.6 ng/mL la finalul terapiei cu DAA. Incidența cumulativă la 1 an a HCC a fost de 0.5% (95% CI/IC 95%/, 0–1.6%) și 12.6% (95% CI/IC 95%/, 3.1–22.1%) pentru grupurile cu nivelul AFP < 10.5 ng/mL, respectiv ≥ 10.5 ng/mL la începutul terapiei cu AAD. Pentru grupurile cu nivelurile AFP  < 5.6 ng/mL și ≥ 5.6 ng/mL la sfârșiul terapiei cu AAD, incidența cumulativă a HCC la 1 an a fost de 0.6% (95% CI/IC 95%/, 0–1.7%), respectiv 11.8% (95% CI/IC95%/, 2.8–20.8%).¹

Cercetătorii au subliniat posibilele limitări legate de dimensiunea mică a eșantionului, lipsa unui grup de control fără tratament și factori de confuzie neajustați asociați cu progresia bolii hepatice și dezvoltarea HCC. De remarcat, majoritatea acestor limitări au fost asociate cu design-ul studiului retrospectiv. ¹

„Riscul de recurență precoce a HCC, în pofida obținerii unui răspuns radiologic complet ca urmare a tratamentelor anterioare curative pentru HCC și a obținerii RVS în urma terapiei cu AAD, este ridicat. Acest lucru evidențiază importanța monitorizării regulate și frecvente a HCC, în special în primii 2 ani după tratament”, au concluzionat cercetătorii. ¹

De Abigail Brooks, MA

Bibliografie:

1. ^{Chow VYS, Cheung WI. Evaluation of patients treated with direct-acting anti-viral therapy for chronic hepatitis C and their risk of hepatocellular carcinoma in Hong Kong. BMC Gastroenterol. https://doi.org/10.1186/s12876-023-03099-2}
2. ^{World Health Organization. Hepatitis C. Newsroom. July 18, 2023. Accessed February 5, 2024. https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/hepatitis-c}
3. ^{Axley P, Ahmed Z, Ravi S, Singal AK. Hepatitis C Virus and Hepatocellular Carcinoma: A Narrative Review. J Clin Transl Hepatol. doi:10.14218/JCTH.2017.00067}

*Alfafetoproteina, marker pentru hepatocarcinom