Mii de români au fost în 2015 beneficiari ai fundației Baylor

La sfâșitul fiecărui an, ne bucurăm cu toții de scurta perioadă a vacanței de Sărbători, moment care prilejuiește revederea lucrurilor importante, realizarea unor scurte bilanțuri și a unor angajamente profesionale legate de anul care urmează. După 12 luni de muncă asiduă, ne uităm în urmă pentru a vedea la ce au contribuit eforturile noastre și analizăm măsura în care ne-am apropiat de misiunea noastră, aceea de a reduce impactul bolilor infecțioase asupra vieții comunității noastre. Înainte de sfârșitul anului putem împărtâși câteva dintre rezultatele noastre:

– peste 8000 de persoane s-au testat gratuit pentru hepatite virale și HIV

– medicamente de peste 6 milioane de dolari au fost donate spitalelor publice din România, acestea urmând să deservească aproximativ 15 mii de persoane

– mai mult de 1000 de pacienți cu HIV și hepatite virale au fost îngrijiți la Centrul de Excelență Clinică Baylor

– aproape 2500 de copii de grădiniță au fost spectatori ai piesei de teatru educative Aventurile Popierului Zahăr Ars la Malul Mării

– sute de specialiști din domeniul medical au participat la cursurile organizate de fundație

– experiența clinicii Baylor s-a materializat într-o serie de cercetări și publicații adresate comunității științifice și factorilor de decizie.

Dincolo de aceste rezultate concrete, o bună parte din eforturile noastre au fost orientate către proiectul de extindere a clinicii Baylor, prin construirea unui nou etaj. Acest nou spațiu, care va fi finalizat în 2016, va impulsiona dezvoltarea serviciilor pe care fundația le oferă comunității și va permite îmbogățirea activităților educative pe care Baylor le poate oferi partenerilor din țară și din strănătate.

În anul care urmează, eforturile echipei Baylor se vor concentra pe menținerea, pentru al 8-lea an consecutiv, a gratuității serviciilor de testare, pe întărirea parteneriatelor cu spitalele publice pentru asigurarea de medicamente gratuite pacienților internați, precum și pe menținerea standardelor de îngrijire a pacienților aflați în evidența Centrului de Excelență. Ne propunem, de asemenea, să creștem nivelul de pregătire al specialiștilor din spitalele din România în legătură cu managementul aderenței la tratament, precum și să realizăm o serie de instrumente de lucru ce permit medicilor de familie să își adapteze serviciile nevoilor pacienților cu boli cronice.

De asemenea, vom fi mult mai prezenți în spațiul public, urmărind să transmitem permanent mesaje concrete legate de modalitîțile prin care ne putem proteja de bolile infecțioase. Transmiterea și agravarea multor boli infecțioase este legată de comportamente. Râspândirea informațiilor corecte și a pașilor simpli pe care îî putem urma pentru a ne proteja pe noi și pe cei dragi nouă, sunt obiective ale echipei în anul următor.

Share

Articole similare