Mii de dobrogeni au beneficiat de programul de consiliere și testare al Baylor

Programul de Consiliere și Testare Voluntară pentru depistarea HIV și pentru hepatita B și C derulat de Baylor în Dobrogea a înregistrat anul trecut cel mai mare număr de beneficiari. El a fost demarat în 2007, când se făcea testare și consiliere doar pentru infecția cu HIV și extins în 2010 și la hepatita B și C. Doar în 2013, au fost realizate 8649 de testări. Peste 82% dintre acestea, adică 7124, au fost susținute financiar de Compania Chevron România, care a înțeles importanța programului și s-a implicat activ în derularea lui.

În România se estimează că peste 2 milioane de români sunt purtătorii unui virus hepatitic şi nu-şi cunosc diagnosticul, iar testările efectuate de Baylor confirmă acest fapt.

Cifrele sunt îngrijorătoare, atât pentru populaţia generală, cât şi pentru specialiştii din domeniul sănătăţii şi al prevenirii dar, din cauza costurilor foarte mari ale terapiei şi ale efectelor adverse agresive ale ei, dar şi din lipsa unei strategii coerente de diagnosticare, cele mai multe persoane ajung să fie identificate cu boală cronică atunci când este prea târziu şi nu se mai poate interveni.

Programul de Consiliere și Testare Voluntară derulat de Baylor oferă avantajul că, în urma unei simple programări telefonice sau on-line, fără alte documente sau proceduri, pot fi testați și diagnosticați şi cei fără simptome, așa cum sunt cei mai mulţi purtători de asemenea boli infecţioase.

Trebuie menționat că 7,59% dintre cei testați în 2013 au primit rezultate reactive, ceea ce indică o suspiciune de prezenţă de anticorpi pentru unul din cele 3 virusuri. Cu alte cuvinte aproximativ una din zece persoane are o infecţie virală care îi pune viaţa în pericol şi de existenţa căreia a aflat prin intermediul serviciului de testare pus la dispoziţie gratuit de Baylor.

Testările au fost făcute atât în cabinete, cât și în comunitate, cu ajutorul laboratorului mobil. Din luna aprilie până în noiembrie, laboratorul mobil s-a deplasat în peste 30 de localităţi din Dobrogea.

În legătură cu acest program susținut de Chevron România Tom Holst, Country Manager în cadrul companiei declara: “Chevron susține comunitățile locale în chestiuni legate de sănătate și siguranță. Acestea sunt valori esențiale pentru operațiunile noastre și de aceea le promovăm și în comunitățile locale.

Chevron lucrează îndeaproape cu comunitățile pentru a se asigura că direcționează resursele către nevoile populației din zonă. În câteva locuri din lume am colaborat cu Baylor pentru a livra aceste ajutoare.

În România, am regăsit priceperea cu care Fundația Baylor Marea Neagră se adresează comunităților în probleme de sănătate. Suntem încântați să lucrăm cu Baylor pentru a îmbunătăți condițiile de sănătate pentru comunitățile cu care colaborăm în România și să contribuim la creșterea calității vieții oamenilor din zonă.”

 Persoanele testate și diagnosticate cu una dintre cele trei infecții sunt sprijinite și în continuare, pentru obținerea terapiei

Experienţa de cabinet ne arată că ponderea infecţiilor cronice este în special, în categoria de vârstă peste 40 de ani, pentru hepatită C şi între 25 – 40 de ani şi peste 50 ani, pentru hepatita B. În cazul infecţiei cu HIV repartizarea pe grupe de vârstă este mai omogenă.

Acest aspect confirmă faptul că majoritatea infectărilor au avut loc cu mulţi ani în urmă, cel mai probabil la sfârşitul anilor 90, când în România nu existau teste pentru identificarea virusurilor hepatitice, sângele folosit pentru transfuzii nu era testat și sterilizarea din spitale nu viza în mod special distrugerea acestor virusuri.

Preocuparea principală a consilierilor devine, din momentul confirmării bolii, oferirea sprijinului în vederea accesului la terapie al pacienților. Este cunoscut faptul că boala hepatică evoluează lent, dar, având în vedere distanţa faţă de momentul infectării, terapia este o urgenţă chiar de la diagnosticare.

În România, supraaglomerarea cadrelor medicale din spitale, precum şi lipsa unui personal cu responsabilități speciale în a ghida pacienţii, întârzie accesul acestora la terapie. Consilierii Baylor ajută beneficiarii la accelerarea procedurilor de întocmire a dosarelor medicale, astfel încât bolnavul să poată beneficia cât mai rapid de tratament.

Programul de testare gratuită și confidențială pentru depistarea infecției cu HIV sau cu hepatita B sau C continuă și în 2014, având în palmares peste 31000 de testări efectuate în cei peste șase ani de activitate. Populația din Dobrogea știe deja că poate conta pe aceste servicii în orice perioadă a anului și de aceea membrii echipei Baylor fac tot ce le stă în putință pentru a nu-i înșela așteptările.

Share

Articole similare