De-a lungul anilor, toți cei implicați într-un fel sau altul în problematica SIDEI, pacienți sau specialiști, ne-am obișnuit și chiar ne-am impus să avem o atitudine pozitivă, uneori chiar optimistă. Și a fost bine, pentru că altfel n-am fi putut ieși din hău-disperare-necunoscut, chiar cu un preț mare și tragic pe care l-am plătit. Pentru cei mulți care au rămas și au mers mai departe, această atitudine a fost esențială.
Cu mulți ani în urmă, întrebând o fetiță seropozitivă ce ar fi vrut să se întâmple în viitorul ei, mi-a dat un răspuns uimitor: aș vrea să mă văd bătrână! Peste alți câțiva ani, când a început să se vadă efectul benefic al terapiei antiretrovirale, apar și observațiile specialiștilor cum că o persoană infectată HIV este mai bătrână cu 10-15 ani față de vârsta cronologică. Deci, chiar dacă speranța de viață și calitatea vieții a crescut nesperat de mult, omul a îmbătrânit mai repede cu cel puțin o decadă.
După vreo 30 de ani de când ducem împreună această luptă, avem în prezent în față oameni mult mai maturi, permanent cu gândul alternativei viață/moarte, dar cu o dorință de viață arzătoare, trăită „în accelerație”. Au avut nevoie de ajutorul nostru pentru a-și acoperi nevoile – mereu majore, mereu altele: cum să se educe, cum să-și facă o profesie, cum să-și întemeieze o familie, cum să nu transmită infecția.
Astfel ajutați și consiliați am ajuns astăzi la incredibilul rezultat de a nu mai transmite infecția copiilor lor, urmașilor. Astăzi vorbim de o generație sănătoasă, după una bolnavă, copii care sunt mândria părinților și bunicilor!
În prezent apare o altă nevoie majoră, stringentă, capitală, legată nu numai de viața și de viitorul lor, dar și a celorlalți, a comunității: aderența la terapia antiretrovirală, care să conducă la stoparea transmiterii infecției.
Din păcate, încă nu putem vorbi de vindecarea SIDEI. Se poate însă afirma cu tărie eficiența terapiei antivirale, transformarea bolii într-una cronică, cu o speranță de viață mult prelungită, dacă pacientul este monitorizat și dacă este aderent la tratament. Nu numai atât, studii semnificative statistic, pe un număr foarte mare de persoane, evidențiază stoparea transmiterii sexuale a infecției HIV la parteneri, dacă pacientul a fost aderent la terapie și are nivelul viral nedetectabil. După reducerea transmiterii infecției HIV de la mamă la copil până spre 1 %, al doilea mare succes referitor la transmiterea sexuală a fost semnalizat, lucru observat și la pacienții noștri.
Trebuie să ne aplecăm cu mare atenție asupra beneficiarilor noștri, dacă vrem să-i ajutăm, identificând că în prezent aceasta este nevoia majoră: conștientizarea că eficiența medicației va duce la supraviețuire, viață apropiată de normal și la stoparea transmiterii infecției la parteneri.
Demersul tuturor e tare greu având în față persoane care au luat medicamente continuu ani și ani, cu multiple reacții adverse,uneori cu o stare de lehamite și renunțare, cu căderi până în iad,ca apoi să se ridice din nou. Cuvintele, descrierea a ceea ce au de făcut sunt frumoase, ușoare, dar tare greu de înfăptuit. Altă cale, alternativă de luat în seamă, nu există.
Noi, specialiștii de orice fel trebuie să-i ajutăm în felul în care o fac psihologii, sfătuindu-i și particularizând calea fiecăruia în parte. Ghidurile nu pot fi aplicate identic tuturor ;încrederea, speranța și rezultatele sunt cu totul particulare pentru fiecare individ în parte. Doctorii și toți profesioniștii trebuie să se aplece cu deosebită atenție și continuitate, asupra fiecăruia și să le arate calea, conduita, tratamentul – al lui și numai al lui.
După zeci de ani, acum am uneori în față tineri care arată bătrâni, tineri care nu se mai gândesc la viitor sau, și mai rău, destul de mulți tineri „care s-au dus”. Pentru că majoritatea dintre ei sunt dornici de viață, trebuie să fim alături de ei, „umăr lângă umăr” , până la vârsta senectuții, cu copii și nepoți în jurul lor.
Dr. Rodica Mătușa
