DEPISTARE
UNDE, CÂND, CUM?
Testul de depistare a hepatitelor (B, C, D) se face prin recoltarea unei probe de sânge venos. Nu este necesar să se recolteze dimineaţa pe nemâncate. Testul se poate face în orice laborator de analize, clinică medicală sau spital care oferă acest serviciu.
În România, analiza de depistare a virusurilor hepatitice nu este nici gratuită, nici compensată.
Sângele recoltat poate fi analizat fie cu ajutorul testelor rapide, fie prin proba Elisa.
ATENŢIE!
- Diagnosticul de hepatită (B, C, D) nu se pune doar pe baza unui rezultat pozitiv la unul din testele menţionate anterior. Este necesară o evaluare completă pentru stabilirea acestuia.
- Un rezultat negativ al testului nu indică faptul că şi partenerul/partenera dumneavoastră are acelaşi rezultat.
Când se face un test de depistare a hepatitelor?
Un astfel de test trebuie făcut de orice persoană (adult sau copil) care a fost expusă la diverse situaţii de risc:
- transfuzii de sânge,
- transplant de ţesuturi sau organe,
- expunere la sânge,
- intervenţii chirurgicale,
- intervenţii sau lucrări stomatologice,
- servicii de cosmetică, manichiură-pedichiură,
- tatuaje, piercinguri,
- acupunctură,
- consum de droguri injectabile,
- hemodializă,
- contacte sexuale neprotejate (partener stabil, dar netestat, prezintă risc),
- contacte sexuale cu partener/parteneră infectată (mai ales cu virus hepatitic B),
- partener infectat cu virus hepatitic cu care s-au folosit în comun diverse obiecte: periuţa de dinţi, trusa de manichiură-pedichiură, aparat de ras),
- mama cu hepatita B sau C în momentul naşterii.
Testarea se poate face la recomandarea medicului sau din proprie iniţiativă.
Testarea este obligatorie:
- pentru orice femeie însărcinată;
- pentru orice donator (de sânge, spermă sau organe),
Când o persoană a contractat virusul, rezultatul testului nu va fi imediat pozitiv.
Un rezultat negativ nu este concludent dacă testul a fost făcut la mai puţin de 3 luni de la o situaţie de risc.
Un rezultat negativ este considerat fiabil doar dacă testul a fost făcut la cel puţin 3 luni de la situaţia de risc şi dacă, între timp, persoană testată nu a avut un alt risc.
Orice persoană diagnosticată cu virus hepatitic trebuie să consulte un medic.
Tratamentul hepatitei D
Medicul specialist dispune de două opţiuni:
- PEG interferonul,
- analogii nucleozidici şi nucleotidici (lamivudina, adefovir, entecavir, telbivudina, tenofovir).
Medicul specialist va alege şi va propune pacientului tratamentul în funcţie de fiecare situaţie în parte.
Se administrează, de obicei, doze mai mari pe perioade de timp mai lungi. Răspunsul la tratament este, de regulă, mai slab decât în cazul hepatitei B.
