HEPATITA cu virusul C – HCV
Etiologia hepatitei C
Hepatita C este provocată de un virus, identificat în 1989.
Genomul virusului hepatitei C este de tip ARN şi poate lua forme foarte variate. Se cunosc 7 genotipuri principale ale virusului şi o multitudine (200) de subgenotipuri. Virusul hepatitei C circulă sub formă de un amestec complex instabil de populaţii virale genetic distincte. Practic, nu toate virusurile sunt identice, există variaţii între aceste genotipuri şi subtipuri din diferite regiuni ale lumii.
În România, predomină genotipul 1 al virusului hepatic C şi subtipul 1b.
Genotipul depinde şi de modul de contactare a virusului:
- la persoanele care au fost contaminate în urma unor transfuzii de sânge se întâlneşte, de regulă, subtipul 1b;
- la consumatorii de droguri infectaţi ca urmare a folosirii necorespunzătoare a materialelor de injectare a drogurlor se întâlneşte genotipul 3 (3a) (în proporţie mai mare) şi genotipul 1 (1a) (în procent mai mic).
Răspunsul la tratament variază în funcţie de genotip. Genotipurile 1a, 1b şi 4 răspund mai puţin la terapia clasică cu interferon.
Genotip IL28B
Este un test mai nou din ce în ce mai folosit care indică prognoza individuală în privinţa răspunsului la tratament. IL28B este o substanţă mesager foarte importantă pentru sistemul imun. Prin prisma acestei substanţe pacienţii se împart în 3 grupe: CC, CT, TŢ. Pacienţii cu genotip CC şi CT au şanse duble de vindecare. Cei din genotipul TŢ prezintă un prognostic mai puţin favorabil. Dintre aceştia foarte puţini ajung să elimine complet virusul.
IL28B-Genotip
Rs 12979860 Răspunsul obţinut la
Terapia antivirală RVS (răspuns imunologic susţinut) Vindecare
Spontană
C/C cca. 55-80% cca. 53%
C/T cca. 20-40% cca. 30%
T/T cca. 20-35% cca 28%
Pe viitor identificarea polimorfismelor IL28B, alături de alte investigaţii de laborator, poate avea valoare predictivă în ceea ce priveşte răspunsul la tratament şi poate deveni astfel un instrument pentru personalizarea terapiei infecţiei cu virus hepatitic C.
Un studiu recent din anul 2013 realizat în SUA, a demonstrat că VHC poate rămâne activ în sânge uscat expus la temperatura normală a camerei pentru o perioadă de până la 6 săptămâni.
Surse: http://jid.oxfordjournals.org/content/early/2013/11/22/infdis.jit648.abstract, http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19749758
