Grupurile terapeutice îi ajută pe pacienți să-si privească viața și cu alți ochi

În cadrul unei sesiuni recente psihologii noștri au folosit povestirea metaforică denumită “Călătoria de vină”. Aceasta descrie o călătorie în țara regretelor a unui personaj ce constată că întreaga lui viață de până atunci fusese dominată de regrete și nerealizări pentru că el își canalizase întreaga energie către acestea și nu încercase să iasă din starea de depresie. Finalul este unul pozitiv în care eroul se decide să-și schimbe viața chiar de a doua zi și să o transforme într-una fericită. Parcurgând împreună cu psihologii același drum ca și personajul, participanții la grupul terapeutic ajung să conștientizeze propriile regrete, modul în care acestea le influentează existența și au avut posibilitatea „să le abandoneze” orientându-se către prezent și viitor și către ceea ce acestea pot aduce bun și frumos în viața lor. Experimentând “Călătoria în țara regretelor” (așa cum au denumit-o psihologii), ei au înțeles că și prezentul poate deveni un regret în viitor și că doar de ei depinde ca prezentul să devină o amintire frumoasă.

Maria – “Toate lucrurile rele și negative din trecut le voi lăsa acolo. Am fost acolo și știu cum este.

Zâmbetul și încrederea în mine îmi dau puterea să am o zi minunată și mai ales gândirea pozitivă “eu pot”!

Dacă rămân în trecut, nu mai pot realiza toate planurile pe care le am.”

Ioana -“Simt că m-am născut a doua oară, dar acum am puterea mental de a schimba lucrurile și de a profita de fiecare moment petrecut alături de cei dragi și cu optimism voi avea un drum mai drept fără obstacole.

Atunci când îmi privesc “copilul” în ochi îmi dau seama că ziua de azi este mult mai importantă pentru că am posibilitatea să-i ofer un sprijin pe care eu nu l-am avut.

Viitorul îmi doresc să-l trăiesc așa cum visez (cu soția și cei doi copii) ieșind cu ei în parc și bucurându-mă că ei își pot trăi copilăria adevărată”

Veronica -“Învăț să mă iert ca să pot să fiu iertată.

Ocupându-mi ziua cu copilașul meu mă simt foarte fericită și uit tot trecutul și mă bucur de prezent.”

Otilia -“Mă iert pentru că nu am luptat mai mult când am avut ocazia.

Va rămâne în trecut, dar totodată EL e alături de mine mereu. Nu îl voi uita niciodată.”

Optimismul și gândirea pozitivă se pot descoperi, învăța și împărtăși în cadrul acestor întâlniri. Activitățile propuse sunt gândite în așa fel încât să îi confrunte pe pacienți cu fricile, problemele și limitele lor, în scopul de a descoperi că în spatele acestora se ascund resurse, soluții și emoții pozitive. Încărcându-se cu încredere, curaj și speranță ei vor putea răzbate în confruntarea cu alte posibile greutăți ale vieții.

Share

Articole similare