Fundația Baylor Marea Neagră poate continua programul național de donații de medicamente

În cursul anului 2017, urmare a refuzului organelor fiscale române de a autoriza importul cu scutirea de la plata taxei pe valoare adăugată și a taxelor vamale aferente medicamentelor necesare pentru tratarea mai multor afecțiuni severe printre care se număra și infecția HIV/SIDA, anemia cauzată de boli renale cronice, anumite tipuri de cancer, Fundația Baylor Marea Neagră, reprezentată convențional de NNDKP s-a adresat instanțelor române competente pentru soluționarea acestui conflict administrativ-fiscal ce punea sub semnul întrebării viitorul întregului program de donații al Fundației.

Curtea de Apel Constanța a confirmat recent soluția judicioasă a Tribunalului de a anula deciziile organelor fiscale prin care refuzau importul medicamentelor în condiții de scutire de la plata TVA, după ce anterior Curtea a întors definitiv soluția de primă instanță prin care se respinsese cererea de chemare în judecată a Fundației privind refuzul autorizării importului de medicamente în regim de scutire de la plata taxelor vamale.

„Instanța a decis că putem beneficia de condițiile avantajoase prevăzute de dreptul român pentru importul de bunuri de primă necesitate pentru persoane nevoiașe. A contat foarte mult ajutorul primit de la echipa NNDKP. În acest caz vorbim despre un proiect inițiat de Fundația Baylor Marea Neagră în 2001 și oprit în 2016 ca urmare a refuzului DGRFP Galați de autorizare a importului unor medicamente în regim de scutire de la plata TVA și de scutire de la plata taxelor vamale. Este un proiect care a mobilizat multă energie și care a rezultat în donații de medicamente a căror valoare depășește 19 milioane de dolari. Donațiile au ajuns la zeci de instituții medicale din întreaga țară. Ne-am asigurat că medicamentele vitale pentru oprirea evoluției unor boli grave, cum ar fi antibioticele, antiviralele, tratamentele pentru afecțiunile cardiovasculare ajungeau la cei care aveau nevoi, aproximativ 50.000 de persoane au fost ajutate astfel. Medicamentele donate de Baylor erau din categoria celor care lipseau din spitale, erau insuficiente sau inaccesibile pacienților din cauza prețurilor ridicate. Când ne-am văzut în imposibilitatea de a continua proiectul de donații de medicamente, am înțeles că nu vom mai putea oferi comunității toate serviciile pe care aceasta le aștepta de la noi. Un alt minus a fost acela că nu mai puteam folosi toate mijloacele la care aveam acces pentru a lupta împotriva bolilor infecțioase și a complicațiilor acestora până la obținerea unei decizii favorabile a instanței. Odată cu deblocarea acestei situații, sperăm că desfășurarea proiectelor care deservesc sănătatea va fi mai bineînțeleasă și sprijinită de autorități.” a declarat Ana-Maria Schweitzer, director executiv al Fundației Baylor Marea Neagră

Echipa NNDKP care a asigurat reprezentarea clientului în fața instanțelor de contencios administrativ a fost formată din Emil Bivolaru și Valeriu Mina, parteneri în cadrul Departamentului de Litigii, Alexandra Măruţoiu, asociat în cadrul aceluiaşi departament precum şi Ancuţa Stroescu, Manager Taxe şi Simona Enescu, Manager Senior Taxe.

„După doi ani de litigii în fața instanțelor constănțene, Fundația Baylor Marea Neagră, împreună cu NNDKP, a reușit să obțină validarea judiciară a eforturilor sale de a importa medicamente pentru bolnavii din spitalele din România în condiții de scutire atât de la plata taxei pe valoare adăugată, cât și de la plata taxelor vamale. Este o decizie care ne bucură și felicit întreaga echipă pentru eforturile depuse în toată această perioadă,” a declarat Valeriu Mina, Partener.

Despre Fundaţia BaylorMarea Neagră:

Fundația Baylor Marea Neagră are statut de instituție de utilitate publică și se ocupă cu prevenirea, tratarea și îngrijirea persoanelor afectate de boli infecțioase și cronice, mai precis de hepatitele virale, infecția cu HIV și diabet. Baylor își desfășoară activitatea la Centrul de Excelență Clinică în Constanța, susține trei centre de consiliere și testare rapidă în regiunea Dobrogea și un laborator mobil. De-a lungul timpului, Baylor a testat gratuit peste 75.000 de persoane, a îngrijit pentru HIV și hepatite peste 3800 de pacienți și a susținut sistemul sanitar prin donații de medicamente și cursuri de formare profesională pentru specialiști.

Despre NNDKP:

Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen este promotor al avocaturii de afaceri în România de aproape 30 de ani, fiind recunoscută ca un pionier al pieței de profil locale. Cu birouri la Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara și Braşov, NNDKP oferă servicii de avocatură și consultanță fiscală complete companiilor active în diverse sectoare ale industriei.

În anul 2019, NNDKP a lansat Centrul de Excelență în Litigii Fiscale (NNDKP CELF), care oferă servicii integrate clienților firmei din stadiul incipient al unei potențiale dispute fiscale (încă de la primul control al autorităților fiscale) până la faza de litigiu în fața instanțelor române. Activitatea CELF este organizată în așa fel încât clienții să beneficieze de la încă de la primul control de servicii profesionale complete atât din perspectivă tehnică, cât și din perspectiva nedorită a unui potențial litigiu fiscal, abordare posibilă doar prin implicarea din primul moment a unei echipe mixte de profesioniști în fiecare proiect în parte.

Practica de Litigii a NNDKP este recunoscută independent drept o forță în domeniul soluționării disputelor, inclusiv prin clasarea pe primul loc de ghiduri internaționale de renume precum Chambers and Partners (ediția europeană) începând cu anul 2007, și de The European Legal 500 începând cu anul 2002. Cu 10 Parteneri care coordonează o echipă de peste 50 de avocați litigatori prezenți în București și în cele trei birouri regionale (Timișoara, Cluj-Napoca și Brașov), NNDKP dispune de resursele necesare pentru a gestiona cazuri complexe, care se pot derula de-a lungul a mai mulți ani, și, în același timp, propune strategii durabile pentru a reduce potențiale riscuri viitoare.

Read the English version here: The Baylor Black Sea Foundation Will Be Able to Continue the National Medicine Donation Program

Sursa articolului: https://www.juridice.ro/

Share

Articole similare