Din această toamnă, la 15 ani de la lansarea programului permanent de testare gratuită pentru hepatite virale și HIV, organizația noastră s-a alăturat rețelei europene COBATEST – care facilitează colaborarea între 30 de organizații (28 din Europa și 2 din Asia Centrală) care oferă servicii de testare voluntară și consiliere în comunitate. Rețeaua a fost fondată în 2009 în cadrul Programului de Sănătate Publică al Uniunii Europene.
Afilierea Fundației Baylor Marea Neagră la rețeaua COBATEST ne va permite să ne reevaluăm procedurile și să facem schimb de bune practici cu alți furnizor de servicii similare din Europa. Astfel vom putea îmbunătăți nivelul serviciilor de consiliere și testare gratuită oferite comunității locale. Poate fi și o posibilitate de a desfășura proiecte în parteneriat pentru promovarea și extinderea serviciilor de testare gratuită în comunitate.
În noiembrie 2022, organizațiile membre ale rețelei COBATEST s-au întâlnit la Barcelona având ca obiectiv identificarea de modalități de dezvoltare a rețelei și a parteneriatului dintre membrii.
Ana-Maria Schweitzer, director executiv al Fundației Baylor Marea Neagră a declarat: „Ne-am bucurat ca într-o perioadă scurtă de timp să avem ocazia nu numai să devenim membrii ai rețelei COBATEST ci și să participăm la întâlnirea anuală a membrilor. A fost, pentru noi, o recunoaștere a importanței pe care serviciile noastre de testare le au pentru comunitatea locală și a faptului că ele se desfășoară respectând standarde de bună practică. Pentru noi va fi o ocazie de a învăța, a face schimb de experiențe și, poate, de a dezvolta parteneriate europene. Până la urmă modalitatea cea mai bună de a îmbunătăți un program e să afli ce fac alții care oferă aceleași tipuri de servicii. Suntem încântați că putem lucra într-un mod coordonat cu parteneri europeni cu o misiune similară cu cea a Fundației Baylor.”
Ștefania Mihale, director dezvoltare programe medicale la Fundația Baylor Marea Neagră a participat la întâlnirea COBATEST de la Barcelona, alături de Anca Cîrjilă, navigator de pacienți diagnosticați cu infecții cronice. La încheierea evenimentului, a declarat: „Evenimentul a reprezentat un foarte bun prilej pentru a afla care sunt organizațiile care oferă servicii de testare similare în Europa. Întâlnirea a avut ca obiectiv identificarea modalităților prin care rețeaua poate să asiste membrii în dezvoltarea serviciilor de testare comunitare și primul pas a fost discutarea dificultăților cu care se confruntă fiecare organizație, mai ales în contextul conflictului care se desfășoară acum în Ucraina și care a afectat funcționarea serviciilor medicale din fiecare țară. A fost doar un prim pas spre cunoașterea altor servicii de testare din comunitate care sperăm, cu timpul, să ne ajute în îmbunătățirea sau chiar extinderea serviciilor oferite de Fundația Baylor Marea Neagră.”