Fundaţia Baylor Marea Neagră își desfășoară activitatea la Centrul de Excelență Clinică în Constanța, susține trei centre de consiliere și testare rapidă în regiunea Dobrogea şi un laborator mobil. În 2018, s-au testat gratuit la Baylor 7948 persoane şi au solicitat servicii de îngrijire pe termen lung 670 pacienţi cu HIV şi 458 pacienţi cu hepatită. De-a lungul timpului, Baylor a testat gratuit peste 75.000 de persoane, a îngrijit pentru HIV şi hepatite peste 3800 de pacienţi şi a susţinut sistemul sanitar prin donaţii de medicamente şi cursuri de formare profesională pentru specialişti.
În 2018, Baylor a investit în sănătatea comunității prin proiectele și campaniile cuprinse în cele trei programe 3.212.275 lei (1.020.136$). Costurile serviciilor medicale şi psihosociale din cadrul programului de îngrijire pe termen lung pentru persoanele care trăiesc cu HIV au fost de 1934357 lei, cele ale programului de consiliere şi testare rapidă de 636319 lei iar programul de îngrijire pe termen lung pentru persoanele cu hepatita B şi C a înregistrat costuri de 651599 lei.
Potrivit prevederilor statutare, Fundaţia Baylor desfăşoară activităţi de interes public comunitar în sfera de competenţă a Ministerului Sănătăţii. În 2018, Guvernul României a recunoscut statutul de instituţie de utilitate publică Fundaţiei Baylor Marea Neagră. Recunoaşterea acestuia reprezintă o condiţie indispensabilă pentru continuarea la nivel superior a acţiunilor programate.
Un medic american, Mark Kline, nu a putut lăsa în urmă suferința produsă de SIDA la Constanța în anii ”90 şi a pus în mișcare un adevărat domino de evenimente și resurse care au permis înființarea Centrului de Excelență Clinică Baylor, realizarea unor servicii medicale și psihologice unice în România pentru îngrijirea persoanelor afectate de boli cronice din Dobrogea, precum și pregătirea a mii de cadre medicale în domeniul bolilor infecțioase. „Douăzeci de ani mai târziu, Guvernul României recunoaște statutul de utilitate publică al Fundației Baylor. De la inițiativa medicului american, până la nivelul la care operează astăzi fundația Baylor, a fost parcurs un drum lung. Sute de milioane de dolari au fost investite necondiționat în sănătatea comunității românești, de parteneri care trăiesc la peste zece mii de kilometri depărtare. Alături de finanțare, partenerii americani ne-au învățat să lucrăm etic și să ne concentrăm pe calitatea îngrijirilor oferite. Și mai mult decât atât, ne-au demonstrat că ceea ce contează nu este naționalitatea, ci umanitatea. Considerăm că recunoașterea investiției sociale a fundației Baylor în sănătatea comunității noastre este un gest de normalitate și de bună credință”, a declarat Ana-Maria Schweitzer, director executiv al Fundaţiei Baylor Marea Neagră
Centrul de Excelenţă Clinică Baylor a aniversat 17 ani. Din 2001 Centrul de Excelenţă Clinică Baylor s-a dezvoltat odată cu nevoile beneficiarilor săi şi oferă comunităţii şi pacienţilor infectaţi cu HIV sau cu virusurile hepatitice B şi C servicii din ce în ce mai diversificate. Munca echipei şi-a demonstrat eficienţa în viaţa comunităţii, iar serviciile gratuite oferite persoanelor infectate cu HIV sau celor cu hepatite virale B şi C au devenit cunoscute în întreaga ţară şi foarte apreciate de partenerii noştri din străinătate.
Din 2004, la Baylor funcţionează Serviciul de prevenire a transmiterii infecţiei cu HIV de la mamă la copil (PMTCT). Pentru 67 de copii cu vârste mai mari de 18 luni, născuţi de mame care trăiesc cu HIV în perioada 2013 – 2018, avem în prezent confirmarea statusului HIV negativ. Transmiterea verticală a infecţiei cu HIV a fost confirmată într-un singur caz din cele 68 aflate în îngrijire la Baylor, succesul programului fiind deci de 98,53%.
În 2018, Fundaţia Baylor a facilitat accesul la determinarea nivelului viral pentru 165 de persoane. Persoane care trăiesc cu HIV care nu au mai fost monitorizate medical prin nivel viral în ultimele 12 luni, au beneficiat de această analiză medicală care le permite să își evalueze starea de sănătate prin monitorizarea corectă a infecţiei cu HIV şi obţinerea unei imagini reale a stării de sănătate.
Serviciile psihosociale reprezintă un ajutor consistent şi intens solicitat pe care Fundaţia Baylor îl oferă persoanelor aflate în situaţia de a face faţă provocării de a trăi cu HIV, cu alte infecţii virale grave precum hepatita B şi C, ori cu boli cronice: psihologii Baylor evaluează atât nevoia, cât şi potenţialul de ajustare a comportamentelor şi de aderenţă la terapii al fiecărei persoane – educaţie pentru sănătate, pregătirea pentru tratament, consilierea privind aderenţa la terapie.
HIV este prezentat pe înţelesul pacienţilor cu ajutorul noului Ghid al consilierului Baylor. Acest nou instrument de lucru transmite structurat informaţiile şi conduce la creşterea gradului de asumare a responsabilităţii privind gestionarea stării de sănătate a persoanei consiliate. Înţelegerea bolii şi consolidarea capacităţii de a respecta planul de tratament prescris sunt esenţiale!
La centrele de consiliere şi testare voluntară ale Fundaţiei Baylor s-a testat pentru HIV, VHB şi VHC 5,1% din populaţia Dobrogei. În urma sesiunilor de consiliere pre și post testare, mai mult de jumătate dintre beneficiari au raportat o creştere a nivelului de cunoştinţe despre prevenire, transmitere şi vaccinare ca urmare a expunerii la consiliere de 72,63%. „Cetățenii din zona Dobrogei sunt foarte interesați să își verifice starea de sănătate: 77% din populația inclusă în studiul Baylor se prezintă pentru testare din proprie inițiativă, nu la recomandarea cadrelor medicale.” – din studiul transversal efectuat de echipa Baylor timp de cinci ani, pe o populație de 36 de mii de persoane şi publicat în Balkan Medical Journal în martie 2018
Programul de testare voluntară pentru HIV se desfăşoară fără întrerupere din 2007. Începând din 2010, Fundaţia Baylor Marea Neagră a extins progamul de testare şi pentru hepatitele B şi C, acesta demonstrându-şi impactul pozitiv în viaţa comunităţii.
Scopul programului Fundaţiei Baylor pentru persoanele cu hepatită virală este acela de a îmbunătăţi calitatea vieţii persoanelor infectate cu virusurile hepatitice B şi C în judeţele Constanţa şi Tulcea. În mod direct, oferim servicii care nu se regăsesc în sistemul medical, iar indirect îi ajutăm pe pacienţi să profite la maximum de ceea ce oferă sistemul medical. Activitățile principale constau în evaluarea tuturor persoanelor care solicită serviciile de îngrijire, sprijin pentru a creşte abilităţile de autoîngrijire, navigare în sistemul public de sănătate, analize de sânge neacoperite de asigurarea medicală, activităţi de informare cu privire la drepturile pe care le au persoanele care suferă de hepatită cronică.
Contribuind la formarea unor deprinderi care îi ajută pe tineri să rămână sănătoşi, îndeplinim o parte importantă a misiunii Fundaţiei, mai precis aceea de prevenire a unor infecţii grave cum sunt HIV şi hepatitele virale.
„Acţiunile desfăşurate de noi în Săptămâna Europeană a Testării sunt o continuare a eforturilor de a menţine viu dialogul de peste an cu elevii din Constanţa. Cunoaşterea riscurilor, informarea corectă despre beneficiile detectării timpurii a hepatitelor sau a HIV, sunt esenţiale pentru ca tinerii să îşi poată îndeplini visurile. Ei sunt la vârsta la care îşi contemplă marile proiecte. Îi ajutăm să şi le îndeplinească aflându-ne în mijlocul lor şi răspunzând tuturor întrebărilor. Sprijinul Fundaţiei Baylor vine sub forma informaţiilor, a dialogului, a serviciilor de consiliere şi testare voluntară, gratuită şi confidenţială. Vom continua să lucrăm la extinderea parteneriatului nostru cu organizaţiile reprezentative ale elevilor, să ajutăm cadrele didactice în activităţile de educaţie pentru sănătate atunci când competenţele noastre şi serviciile Fundaţiei răspund temelor şi nevoilor.” Ana – Maria Schweitzer
În Săptămâna Europeană a Testării – ediţia de primăvară, desfăşurată între 18 şi 25 mai, Fundaţia Baylor Marea Neagră şi-a reafirmat interesul pentru problemele de sănătate publică şi sprijinul faţă de sistemul sanitar de stat. Echipele de testare ale Fundaţiei au răspuns solicitării Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Constanţa, testând pentru HIV şi hepatitele virale B şi C aproximativ 600 de medici şi de asistente medicale.
Fundaţia Baylor Marea Neagră s-a alăturat iniţiativei HIV in Europe şi Grupului de lucru pentru Săptămâna Europeană a Testării şi la ediţia de toamnă, între 23 şi 30 noiembrie. Medici şi psihologi ai Fundaţiei s-au întîlnit cu elevi din două licee constănţene, Liceul George Călinescu şi Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân.
Baylor, în calitate de furnizor de educaţie medicală continuă, a organizat 3 cursuri pe parcursul anului în 2018, toate fiind creditate cu credite EMC pentru medici și asistenți medicali generaliști. La acestea au participat 101 profesionişti, dintre care 81 de medici și 20 de asistenți medicali.
La Baylor, perfecţionarea profesională nu are vacanţă. Noi credem că dezvoltarea personală, cooperarea și compasiunea sunt esenţiale în adaptarea la provocările și crizele vieții. Pentru a putea creşte sistematic calitatea serviciilor şi a continua să oferim modele şi metode replicabile de testare voluntară şi de îngrijire psihosocială şi medicală pe termen lung pentru persoanele care suferă de boli infecţioase şi cronice, acţionăm cu grijă, ne perfecţionăm şi gândim proiectele pe termen lung. 50 de membri ai echipei Baylor au participat la programul de formare profesională în 2018, media cursurilor per persoană fiind de 4,6.
Citiţi aici versiunea în limba română a Raportului Anual 2018
For the English version of the Annual Report 2018, click here