Fundaţia Baylor Marea Neagră a organizat, în colaborare cu Asociaţia Elevilor din Constanţa, o campanie de informare şi de conştientizare asupra pericolului reprezentat de hepatitele virale B şi C, punând accent pe modul de transmitere al acestora.
Campania a adus în atenţia elevilor din judeţul Constanţa modurile de transmitere ale virusurilor hepatitice cum ar fi contactele sexuale neprotejate, tatuajele făcute cu ace nesterile, în saloane fără autorizaţie sanitară, dar şi importanţa vaccinării ca mijloc de prevenţie.
Trei afişe cu informaţii despre transmiterea hepatitelor virale au fost distribuite cu ajutorul Asociaţiei Elevilor din Constanţa în 17 instituţii de învăţământ din judeţul Constaţa: Liceul Teoretic „Traian”, Colegiul Comercial „Carol I”, Liceul Teoretic „Ovidius”, Liceul Teoretic „George Călinescu”, Liceul Teoretic „Decebal”, Școala Gimnaziala nr 23 „Constantin Brâncoveanu”, Colegiul Național Pedagogic „Constantin Bratescu”, Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, Liceul Teoretic „Negru Voda”, Liceul Teoretic „Lucian Blaga”, Liceul Tehnologic de Electrotehnica și Telecomunicații, Liceul Teoretic „Ioan Cotovu” Hârșova, Liceul Teoretic „Lazăr Edeleanu” Năvodari, Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu”, Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu”, Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul” şi Colegiul Național „Kemal Ataturk” Medgidia.
Adolescenţa este o perioadă la risc, în care tinerii au primele contacte sexuale, însă nu sunt suficient informaţi, în care îşi fac primele tatuaje, dar nu întotdeauna în saloane specializate şi avizate, în care riscul de infectare cu HIV sau cu hepatite virale este foarte mare. Este extrem de important ca tinerii să cunoască informaţii despre virusurile hepatitice B şi C, să ştie modurile de transmitere şi, în special, metodele de prevenire.
Fundaţia Baylor Marea Neagră mulţumeşte Asociaţiei Elevilor din Constanţa pentru sprijin şi pentru implicare.