Pentru a scădea incidenţa cazurilor de infecţie cu virusuri hepatitice B şi C sunt prioritare testarea şi diseminarea de informaţii legate de riscuri: cu siguranţă că este necesară testarea cel puţin o dată în viaţă, cel mai bine este să verificăm, deoarece riscurile de expunere includ obiceiurile noastre zilnice, împrumutul de obiecte de îngrijire, accesul la diferite servicii de cosmetică, sau de tatuaje, de frizerie – coafură, unde riscul de a intra in contact cu obiecte care nu au fost corect sterilizate sau care nu sunt de unică folosinţă rămâne
Colegele noastre Mihaela Bogdan, director de programe, şi Adelina Corduneanu, consilier, au fost invitate la emisiunea Vocile Constanţei. Gazda emisiunii, realizatorul de televiziune Marian Cioacă, a clarificat pentru telespectatori împreună cu cele două invitate subiecte precum necesitatea testării pentru depistarea infecţiilor cu virusurile hepatitice B şi C şi HIV şi utilitatea serviciilor de îngrijire clinică şi de sprijin psihosocial de lungă durată pentru persoanele afectate de hepatită virală.
Fundaţia Baylor Marea Neagră este activă în comunitate din 1996, când a început să ofere servicii persoanelor infectate cu HIV, iar din 2010, oferta de servicii a fost extinsă, incluzând şi serviciile de testare şi de îngrijire medicală şi psihosocială pentru persoanele infectate cu virusurile hepatitice B şi C.
Mihaela Bogdan a vorbit despre eforturile susţinute pe care le face Fundaţia pentru a asigura fondurile necesare pentru programul de testare gratuită: „Eforturile noastre sunt continue în vederea strângerii de fonduri pentru asigurarea acestor analize: testare gratuită pentru hepatită B şi C şi pentru HIV. Avem un program care este în al unsprezecelea an şi a funcţionat fără întrerupere.”
Telespectatorii au aflat care sunt costurile suportate de Fundaţie pentru o testare gratuită, pentru serviciile de îngrijire pe termen lung şi analizele medicale pentru bolnavii de hepatită, precum şi bugetul alocat pentru acest program de la lansare. „Noi ne asigurăm că avem fondurile necesare pentru achiziţia de teste şi că reuşim să onorăm solicitările de testare pentru aproximativ 1% din populaţia Dobrogei pe an. Asta înseamnă că este loc şi pentru alte campanii, şi pentru alte iniţiative de testare la nivel local,” a completat Mihaela Bogdan.
Adelina Corduneanu a oferit informaţii despre modul în care decurge testarea la Fundaţia Baylor: „Efectuăm gratuit cele trei analize pentru hepatita B, hepatita C şi infecţia cu HIV. Singura condiţie este ca persoanele care doresc să se testeze să îşi facă o programare, este foarte important.” Adelina Corduneanu a vorbit despre modul în care se pot face programările pentru testare, online sau telefonic, şi despre sesiunile de consiliere pre şi post-testare: „Vreau să precizez că noi punem foarte mare accent pe consilierea pretestare pentru ca persoanele care se testează să conştientizeze riscurile la care s-au expus până în momentul testării. Testele fiind rapide, rezultatele sunt gata în 30 de minute de la momentul recoltării probei de sânge. Consilierea post-testare este de asemenea importantă. Testele rapide au o fidelitate de 99%. În cazul unei suspiciuni, noi confirmăm sau infirmăm infecţia printr-o analiză suplimentară. Analizele specifice pentru ficat nu sunt suficiente, testarea este obligatorie pentru a verifica existenţa virusurilor hepatitice în organism.”
Vă invităm să vedeţi întreaga emisiune Vocile Constanţei, aici.
Mulţumim, Digi24 Constanţa, pentru interesul arătat activităţilor desfăşurate de Fundaţia Baylor Marea Neagră pentru a opri trasmiterea unor infecții grave, cum ar fi hepatitele virale şi HIV!