Ce puteţi citi în noul număr din septembrie al revistei Optimism

Revista Optimism este un periodic editat de Fundaţia Baylor Marea Neagră. Viziunea Baylor Romania este de a trăi într-o comunitate fără discriminare, capabilă să oprească trasmiterea unor infecții grave, cum ar fi HIV și hepatitele virale.

Fundaţia Baylor Marea Neagră are statut de utilitate publică: 

Guvernul României recunoaște prin Hotărârea nr. 720/2018 faptul că Fundaţia Baylor Marea Neagră se distinge prin serviciile pe care le oferă în comunitate. Ana-Maria Schweitzer, director executiv al Fundaţiei Baylor Marea Neagră a declarat:
„Considerăm că recunoașterea investiției sociale a fundației Baylor în sănătatea comunității noastre este un gest de normalitate și de bună credință. Conștientizăm, de asemenea, responsabilitatea pe care o avem în fața pacienților și partenerilor noștri.”

Vă invităm să aflaţi din numărul 35 al revistei noastre despre modul în care decurge campania de testare a personalului medical şi despre parteneriatele Fundaţiei cu instituţii din judeţul Constanţa,

Puteţi afla cum, datorită implicării mediului de afaceri, Fundaţia Baylor poate continua proiecte esenţiale pentru persoanele care trăiesc cu HIV. În acest număr, din Galeria Donatorilor Baylor, ExxonMobil şi GSK România:

  • ExxonMobil susţine şi în acest an activitatea cabinetului de stomatologie care asigură servicii stomatologice de calitate persoanelor care trăiesc cu HIV;
  • GSK România susţine programul în cadrul căruia se efectuează analize pentru controlarea infecţiei cu HIV.

Sunteţi invitaţi să păşiţi în biblioteca Baylor şi să consultaţi ultima apariţie editorială, „11 căi pentru a învinge depresia”, un ghid util care oferă soluţii practice persoanelor afectate de această boală.

Din acest număr al revistei aflaţi noutăţi despre echipa Fundaţiei, cum poţi deveni din voluntar angajat, şi care au fost cele mai interesante activităţi pentru televiziunile locale. 

Specialiştii pot regăsi în paginile numărului 35 al revistei Optimism o analiză despre hepatita virală, cea mai mare prioritate în estul şi sudul Europei şi informaţii despre posibilele interacţiuni între antibiotice şi terapia antiretrovirală.

 

Share

Articole similare