De anul acesta, ca urmare a numărului mare de solicitări, lucratorii Serviciului de Stomatologie și ai celui de Obstetrică-Ginecologie, din cadrul Centrului de Excelență Baylor, și-au prelungit programul de lucru.
Cadrele medicale de la cabinetul stomatologic spun că în cele două zile pe săptămână în care cabinetul era deschis cele patru ore destinate oferirii de servicii de medicină dentară erau insuficiente, mai ales în cazul în care pacienții aveau nevoie de lucrări complexe care necesitau timp de lucru îndelungat.
“Până la prelungirea programului de la patru la șase ore pacienții erau nevoiți să vină de nenumărate ori la cabinet până li se finaliza lucrarea, iar în prezent s-a redus considerabil numărul de vizite necesare și a crescut complexitatea manoperelor efectuate. Acest lucru este foarte bine primit de pacienți, mai ales că unii dintre ei locuiesc la mari distanțe de centru și erau nevoiți să facă numeroase drumuri până li se finaliza tratamentul” au declarat angajații cabinetului stomatologic.
Cadrele medicale mai spun că sunt foarte multe afecțiuni de natură stomatologică pe care le au beneficiarii. În trecut erau zile în care, din cauza numărului mare de pacienți și a problemelor multiple ale acestora, se puteau efectua doar urgențe sau manopere care nu necesitau timp îndelungat. În prezent, la un program de șase ore, se ajunge și la zece persoane consultate pe zi, în condițiile în care se fac și lucrări mai elaborate.
Cazuri multe și delicate și la cabinetul de Ginecologie
În ceea ce privește cabinetul de ginecologie necesitatea prelungirii programului de la două zile pe lună, la trei, a fost impusă de numărului mare de paciente care se prezentau la cabinet și care trebuiau să primească asistență medicală până la încheierea programului. Această aglomerație ducea la reducerea timpului acordat fiecăreia, ceea ce afecta calitatea actului medical. Chiar dacă nici înainte pacientele nu plecau din cabinet fără a li se rezolva problemele, acum medicul și asistenta au la dispoziție mai mult timp pentru discuția cu fiecare în parte și pentru lămurirea eventualelor neclarități. Cele mai multe dintre beneficiare nu pot discuta decât cu medicul ginecolog sau cu ceilalți specialiști din centru despre problemele lor deoarece nu doresc să știe cei din comunitate că sunt infectate. Trebuie menționat faptul că pacientele Centrului de Excelență sunt niște cazuri speciale, delicate, deoarece, fiind infectate cu HIV sau cu hepatita B sau C, trebuie să li se acorde o atenție și un tratament specific, iar pentru a da naștere unor copii sănătoși trebuie îndeplinite anumite condiții. Astfel, ele trebuie să primească tratament specific în perioada sarcinii, să nască prin cezariană și să nu alăpteze copilul la sân.
Medicul ginecolog Cristian Costandache a declarat: “Extinderea programului cabinetului de obstetrică-ginecologie din cadrul Centrului de Excelență Baylor a dus la îmbunătățirea calității actului medical și la creșterea gradului de satisfacție, atât al beneficiarelor, cât și a personalului care oferă aceste servicii.”