Susținerea aderenței la tratament reprezintă o prioritate pretutindeni în lume, deoarece aderența scăzută duce la scăderea eficienței medicamentației (ARV). Deși în ultimii ani s-au acumulat în mod constant informații importante despre cauzele și consecințele aderenței, de abia de puțină vreme s-a început să se înțeleagă mai bine că, pentru a dezvolta intervenții adecvate de creștere a aderenței, este necesar să se cerceteze practicile folosite în prezent, precum și factorii determinanți ai comportamentelor personalului din clinici implicat în îngrijirea pacienților. În România, aderența la tratamentul antiHIV este scăzută, în ciuda faptului că există acces universal la tratament; în acest context, îmbunătățirea calității serviciilor de suport oferite pacienților cu probleme de aderență trebuie sa fie o prioritate.
Prezentul studiu reprezintă o explorare calitativă, ghidată de teoriile comportamentale curente, în legătură cu experiențele și opiniile specialiștilor din România despre serviciile de susținere a aderenței la tratament la pacienții cu HIV. Au fost efectuate interviuri semi-structurate cu zece specialiști în aderență din șase centre regionale HIV din România, urmărindu-se maximizarea variației eșantionului selectat în ceea ce privește experiența, locul de desfășurare al activității și tipul de instituție în care lucrează specialiștii înrolați. Itemii au vizat explorarea opiniilor și experiențelor specialiștilor în legătură cu factorii determinanți ai aderenței, comportamentele cheie legate de aderență, conținutul și formatul serviciilor de susținere a aderenței, precum și factorii care influențează capacitatea acestor specialiști de a lucra în sensul creșterii aderenței. Transcrierile verbatim au fost analizate folosind analiza de conținut.
Rezultatele studiului arată că serviciile de suținere a aderenței sunt oferite în România de psihologi calificați, care lucrează în echipe multidisciplinare, desfășurându-și activitatea în mod flexibil și având numeroase alte responsabilități legate de îngrijirea pacienților cu HIV. Specialiștii evaluează comportamentele de aderență și determinanții acestora în principal prin tehnica interviului, iar în particularizarea intervenției folosesc în principal teorii și tehnici psihoterapeutice. Interviurile cu specialiștii au relevat faptul că aceștia identifică o arie largă de cauze ale inaderenței și folosesc tehnici de schimbare comportamentală diverse, însă se sprijnă foarte rar în înțelegerea și alegerea acestora pe teoriile comportamentale. Specialiștii au mai indicat dificultățile cauzate de resursele limitate de care dispun la locul de muncă, precum și lipsa suportului în a face față problemelor practice și emoționale ridicate de specificul activității.
Studiul a identificat o serie de oportunități de ameliorare a practicilor curente, cum ar fi:
- utilizarea unor proceduri de diagnosticare standard a problemelor de inaderență ale pacienților,
- standardizarea modului de lucru în sesiunile centrate pe aderență,
- dezvoltarea abilităților specialiștilor de a conceptualiza și a înregistra conținutul intervențiilor într-o manieră fundamentată teoretic,
- monitorizarea activă a eficienței intervenției de creștere a aderenței oferite pacienților.
Prezentul studiu a identificat astfel o serie de informații valoroase care pot ghida creșterea calității serviciilor de susținere a aderenței în clinicile HIV din România. De asemenea, studiul a mai demonstrat importanța înțelegerii perspectivelor specialiștilor care lucrează efectiv cu pacienții inaderenți, prin prisma teoriilor psihologice comportamentale. Aceste informații pot fi utilizate mai departe de cei care planifică intervenții în clinici, contribuind astfel la realizarea unui design de intervenție cu mai mari șanse de aplicare ulterioară în practică.
