Aderența la tratamentul antiretroviral (ARV) la adolescenți și tineri adulți reprezintă un aspect clinic important în managementul problemei HIV/SIDA în Romania. Înțelegerea percepțiilor pacienților în legătură cu comportamentul propriu de aderență, precum și explorarea barierelor psihologice specifice joacă un rol instrumental în elaborarea de intervenții adecvate, precum și în dezvoltarea de instrumente psihometrice valide pentru măsurarea aderenței în cadrul acestei populații. Am adaptat în limba română un chestionar validat internațional pentru evaluarea aderenței la tratamentul ARV. Ulterior, am realizat un studiu transversal pentru examinarea proprietăților psihometrice ale acestuia și pentru investigarea relațiilor dintre aspectele auto-raportate legate de aderență și alți indicatori deja recunoscuți legați de aderență și de sănătate: aderența prin numărarea de pastile, evaluarea aderenței pacientului din perspectiva medicului și nivelul viral HIV. Rezultatele sugerează faptul că aderența auto-raportată de nivel scăzut este în mod deosebit asociată cu experimentarea de efecte secundare și distres emoțional, precum și cu perceperea dificultăților crescute asociate cu tratamentul, a implicațiilor asupra investițiilor de timp; asocierea s-a menținut și în ce privește auto-eficacitatea scăzută, eficacitatea scăzută a tratamentului și insatisfacția legată de tratament. Percepțiile legate de îmbunătățirea stării de sănătate au fost asociate în general cu aderență crescută, dar starea de bine fizic a precedat în anumite situații comportamentele de inaderență. Chestionarul s-a dovedit a fi solid din punct de vedere psihometric conform criteriilor din teoria clasică a testelor (de exemplu, valoarea coeficientului Cronbach’s α = 0.77, au existat asocieri semnificative cu aderența și indicatorii de status fizic). Depășirea barierelor în aderență în activitatea clinică obișnuită cu acești pacienți poate duce la reducerea impactului acestora asupra comportamentelor efective ale pacienților cu HIV.
