Organizaţia Naţiunilor Unite marchează astăzi Ziua internaţională a femeilor din mediul rural
Prima Zi internaţională a femeilor din mediul rural a fost celebrată la 15 octombrie 2008, fiind instituită de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia 62/136 din 18 decembrie 2007. Această zi recunoaşte „rolul critic şi contribuţia femeilor din mediul rural în consolidarea dezvoltării rurale, a agriculturii, îmbunătăţirea securităţii alimentare şi eradicarea sărăciei rurale”, potrivit www.un.org.
Conform cifrelor furnizate de ONU, la nivel global, un miliard de oameni care continuă să trăiască în condiţii inacceptabile de sărăcie sunt puternic concentraţi în zonele rurale. Femeile din mediul rural suferă în mod disproporţionat de sărăcie şi se confruntă cu forme multiple de discriminare, violenţă şi nesiguranţă. În ultimii 15 ani s-au produs doar îmbunătăţiri marginale în situaţia femeilor din mediul rural. În cadrul noii Agende de Dezvoltare Durabilă până în 2030 a ONU, femeilor din mediul rural le este atribuit un rol important datorită contribuţiei lor la reducerea foametei şi sărăciei. Femeile din mediul rural, dintre care majoritatea depind de resursele naturale şi de producţia agricolă pentru asigurarea hranei zilnice, alcătuiesc peste un sfert din totalul populaţiei mondiale.
Evenimentul are ca scop recunoaşterea şi susţinerea rolurilor multiple asumate de femeile din mediul rural. Femeile de la sate contribuie la bunăstarea familiilor lor şi la dezvoltarea economiei rurale, reprezintând aproximativ 43% din forţa de muncă din agricultură şi din serviciile de prelucrare şi procesare a unei părţi considerabile din produsele alimentare. Femeile din mediul rural sunt încă principalele responsabile de gestionarea resurselor în economia domestică, siguranţa alimentară a familiei, educarea copiilor până la vârsta la care aceştia sunt admişi în învăţământul obligatoriu.
În ciuda rolului lor esenţial, femeile din comunităţile rurale se confruntă cu sărăcie, nesiguranţă, precum şi cu diferite forme de discriminare şi violenţă. În România, situaţia femeilor din mediul rural nu este mai bună, subiecte pe cât de sensibile, pe atât de dureroase fiind şi nivelul general de instruire, educaţie continuă, educaţia pentru sănătate, accesul la servicii medicale, accesul pe piaţa muncii.
Fundaţia Baylor Marea Neagră încurajează femeile din mediul rural să se adreseze Centrului de Excelenţă Clinică pentru servicii medicale sau psihosociale: „Constatăm că femeile din mediul rural care apelează la serviciul de testare şi consiliere gratuită reprezintă doar 10% din totalul femeilor care ne solicită aceste servicii, un procent foarte scăzut. Medicii de familie ştiu că ne pot solicita serviciile oriunde în Dobrogea. Echipele noastre se pot deplasa în localităţile unde sunt solicitate.
Fundaţia Baylor-Marea Neagră, pe lângă cele 3 centre de testare din Dobrogea, deţine un laborator mobil pentru a efectua analize gratuite pentru hepatita B, C şi HIV. Această componentă a fost dezvoltată ca urmare a nevoii de testare a persoanelor care, din diverse motive (programul de lucru, lipsa mijlocelor de transport, problemele de sănătate etc.), nu pot beneficia de serviciul de testare la unul dintre centre. Unitatea mobilă este echipată cu aparatura medicală performantă, iar recoltarea este însoţită obligatoriu de consiliere pre-testare şi post-testare. Beneficiarii acestui serviciu au un dublu câştig: sunt informaţi cu privire la modalităţile de transmitere a acestor boli şi îşi pot verifica starea de sănătate, totul fiind rapid şi gratuit.
Şi constatăm cât de necesar este acest serviciu, studiile Baylor arătând că, din totalul persoanelor cu rezultate reactive la testele rapide pentru HIV, hepatita B sau C, 14,6% sunt femei din mediul rural. Poate că nu este prea târziu ca societatea să se aplece cu mai mare grijă către această categorie de populaţie,” a declarat Ana-Maria Schweitzer, director executiv al Fundaţiei Baylor.
În imagine, un costum popular dobrogean.