Primul manual de psihologia sănătății care oferă clinicienilor din România exemple concrete de intervenții
„Una dintre cele mai necesare contribuții, de incontestabilă oportunitate în câmpul social profesional al psihologiei clinice românești.” Daniela Muntele, conferențiar universitar doctor, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea „A.I. Cuza“ din Iași
Experți în psihologia sănătății de la Fundația Baylor Marea Neagră, de la Universitatea „Babeș‑Bolyai“ din Cluj‑Napoca și Institutul de Cercetare San Joan de Déu din Barcelona, și Freie Universität Berlin, au plăcerea să anunțe lansarea manualului „Susținerea pacienților cu boli cronice — Manual de psihologia sănătății pentru clinicieni”. Proiectul care a făcut posibilă apariția acestui manual a fost finanțat de Texas Children’s Global Health din Houston, Texas.
Acest manual reprezintă o resursă esențială pentru profesioniștii din domeniul sănătății. Lucrarea oferă informații practice, structurate într-un mod accesibil, pentru a facilita înțelegerea și aplicarea conceptelor-cheie ale psihologiei sănătății. Colectivul de autoare pune la dispoziția specialiștilor din sănătate un instrument care să le ușureze gestionarea pacienților cu boli cronice, susținerea acestora în perioade mai complicate ale vieții lor. Pacientul cu o boală cronică are nevoie să identifice resurse și să facă schimbări care să îi permită să gestioneze o nouă „stare de sănătate” cu provocările pe care le aduce diagnosticul său. Manualul „Susținerea pacienților cu boli cronice” este conceput ca un ghid practic, care permite atât navigarea ușoară prin literatura contemporană de specialitate cât și proiectarea unor intervenții de succes.
Lucrarea este organizată astfel încât cititorii să se familiarizeze cu concepte esențiale care îi vor ajuta să interpreteze studii de specialitate și să înțeleagă proiectele implementate în alte părți ale lumii. Fiecare capitol dedicat unei boli cronice include prezentarea bolii, aspectele relevante pentru psihologii clinicieni și personalul care implementează programe psihosociale, experiența pacienților, obiectivele și determinanții intervențiilor de psihologia sănătății, precum și exemple concrete de intervenții și rezultate.
Ana-Maria Schweitzer, director executiv, Fundația Baylor Marea Neagră, coautoare, a declarat: „Am organizat acest manual în așa fel încât cei care îl vor citi să se familiarizeze cu concepte-cheie ale psihologiei sănătății, care îi vor ajuta să înțeleagă studii de specialitate și publicații despre proiecte implementate în alte părți. Sperăm că prin păstrarea aceluiași mod de structurare a fiecărui capitol, cititorii vor reuși să identifice algoritmul de gândire pe care îl putem folosi atunci când ne propunem să inițiem un program de susținere a unui pacient cu boală cronică.”
Daniela Muntele, conferențiar universitar doctor, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea „A.I. Cuza“ din Iași, declară în prefața manualului: „Lucrarea ‘Susținerea pacienților cu boli cronice — Manual de psihologia sănătății pentru clinicieni’ este înalt ilustrativă pentru modul în care este de presupus să își fundamenteze activitatea psihologul clinician. Fundamentarea științifică a deciziilor profesionale și motivația altruistă atât de puternică de a sprijini psihologii clinicieni din România sunt elementele comune și extrem de prețioase ale ambelor cărți semnate de echipa coordonată de Ana-Maria Schweitzer.
În întregul text al lucrării transpare grija și respectul față de bolnavul cronic. De exemplu ideea sprijinului profesional adecvat, dedicat celor afectați de boli cronice este cordial exprimată în câteva locuri din textul manualului prin formularea „a fi alături de pacienți la drum lung”.
Odată cu creșterea speranței de viață, se constată o inevitabilă amplificare a prevalenței afecțiunilor cronice, iar definirea sănătății precum în 1948 la Organizația Mondială a Sănătății, drept stare favorabilă în plan fizic, mental și social, nu doar lipsa bolilor și a infirmităților, devine treptat chestionabilă și perfectibilă. Este prezentată în textul manualului maniera de redefinire impusă treptat, citându-se un articol publicat în 2011 în Jurnalul medical britanic, care arată că ideea de autogestionare a bolii este de fapt de importanță capitală în definiția sănătății. Boala cronică poate fi o prezență permanentă în viața unui om contemporan, iar psihologul și toată echipa medicală ar putea să îi fie alături la acest drum lung, pentru ca, în ciuda bolii, pacientul să trăiască cât mai bine, să își vadă planurile și speranțele împlinite, să găsească și să mențină ‘o nouă stare de sănătate’.”
„În contextul îngrijirii pacienților cu afecțiuni cronice, este crucială înțelegerea nevoilor particulare ce apar în cazul fiecăreia dintre afecțiunile prezentate în capitolele manualului. De asemenea, este esențială facilitarea colaborării dintre specialiști cu diferite specializări – psihologi, medici, asistenți medicali, infirmiere, farmaciști și fizioterapeuți. Manualul oferă conținuturi extrem de valoroase întregii comunități profesionale. Am enumerat câteva dintre profesiile care pot obține avantaje directe din studierea acestui manual. Incontestabil, fiecare profesionist are un rol distinct în îngrijirea persoanelor care trăiesc cu afecțiuni cronice, iar acest manual oferă o perspectivă cuprinzătoare și bine fundamentată asupra modului în care psihologul poate contribui la îmbunătățirea calității vieții acestor pacienți.
Situațiile în care specialiștii din diferite arii de îngrijire a persoanelor cu afecțiuni cronice vor spune sau vor considera că pacientul „nu poate…”, „nu știe să…”, „nu are capacitatea de a…” vor fi mai puține după apariția acestui manual: fiecare dintre specialiștii enumerați va ști când este nevoie să inițieze sau să întărească colaborarea cu psihologul pentru gestionarea în echipă a fiecărui caz medical. Da, acest manual este, pe lângă instrumentul util psihologilor care vor înțelege provocările fiecărei boli cronice incluse aici, o pledoarie pentru abordarea multidisciplinară.
[…] Gestionarea pacientului cronic, soluțiile țintite de îngrijire, posibilitatea concretă de a ajuta persoanele afectate să aibă cea mai bună calitate a vieții în raport cu sănătatea posibilă în contextul și cu diagnosticul date, creșterea capacității de autoîngrijire și menținerea pe termen lung a schimbărilor comportamentale necesare sunt câteva dintre aspectele pentru care manualul oferă soluții. Psihologii care profesează în prezent în România și consiliază pacienți cu boli cronice (în spitale, asociații ori în practica privată) au nevoie de o resursă în limba română pentru a se forma în metode de intervenție specifice bolilor cronice și a-și organiza și evalua propriul plan de îmbunătățire a performanței.” – a declarat Adriana Băban, profesor universitar dr. specializat în psihologia sănătății, medicină comportamentală & psihosomatică și metode de cercetare calitativă, Universitatea Babeș-Bolyai