Managementul expunerii accidentale la produsele biologice
Pasul 1: Întreruperea actului medical, cu asigurarea securităţii pacientului
Pasul 2: Anunţarea în cel mai scurt timp a cadrului medical superior/şefului de secţie/medicului de gardă de la secţia de boli infecţioase
Pasul 3: Asigurarea îngrijirilor de urgenţă:
În caz de expunere a mucoaselor:
– se spală abundent timp de minim 5 minute, cu ser fiziologic sau apă în cazul absenţei acestuia.
În caz de expunere cutanată:
– se spală imediat locul cu apă şi săpun şi apoi se clăteşte;
– se utilizează un antiseptic, timp de contact minim 5 minute: soluţie clorigenă diluată 1/10, compus iodat în soluţie dermică, alcool 70°, alt dezinfectant cutanat.
În caz de expunere percutană (înţepătură, tăiere):
– se utilizează un antiseptic timp de minim 5 minute: soluţie clorigenă diluată 1/10, compus iodat în soluţie dermică, alcool 70°, alt dezinfectant cutanat.
Este interzisă sângerarea deoarece poate crea microleziuni care pot accelera difuzarea virusului!
Pasul 4: Investigarea persoanei asistate şi a persoanei expuse pentru virusurile hepatitice B, C şi pentru HIV