Simpozionul a fost împărțit pe două sesiuni:
– Sesiunea de onco-genomică, organizată împreună cu Institutul Clinic Fundeni și Fundația „Dan Setlacec” și
– Sesiunea de Virusologie, organizată împreună cu Institutul de Virusologie „Șt. S. Nicolau”,în care s-au dezbătut teme și actualități în terapiile antivirale, antitumorale și celulare, HIV, HPV și infecții hepatice.
Proiectul Fundației Baylor Marea Neagră s-a încadrat la cea de a doua sesiune, prezentarea pe scurt a acestuia fiind inclusă în broșura cu abstractele tuturor lucrărilor și proiectelor prezentate în cadrul manifestării științifice.
“Proiectul de consiliere și testare pentru HIV si hepatite virale este unic în România și am considerat important să informăm nu numai publicul larg, dar și comunitatea științifică despre impactul inițiativei noastre care se desfășoară de mai bine de șapte ani. Activitatea noastră a demonstrat că hepatitele virale reprezintă, cel puțin în zona Dobrogei, o problemă de sănătate publică. De multe ori, politicile publice care trebuie să ia in vizor aceste probleme invocă lipsa datelor. Considerăm că datele pe care noi le-am prezentat pot fi luate în considerare de factorii decizionali cheie care se ocupă de sănătatea publică”- a declarat Mihaela Bogdan, directorul programului de testare, din cadrul Fundației Baylor.
Peste 32 000 de persoane au fost testate la Baylor din 2007, de la demararea proiectului și până în prezent, iar anual aproape 7 % dintre beneficiari au fost confirmați ca având un diagnostic de boală cronică.