20 de ani de BIPAI

Profesionalismul ca formă de eroism

Profesionalismul îmbracă uneori forma eroismului. Sunt eroi care îşi duc bătăliile cu responsabilitate şi reuşesc să lase în urmă oaze de normalitate: vă prezentăm patru astfel de oameni, cu contribuţii determinante la constituirea şi continuitatea unui proiect umanitar care a pornit din Constanţa, în urmă cu 20 de ani.

Mark Kline

În anii 90, în oraşul nostru se afla cel mai  mare număr de copii diagnosticaţi cu infecţie cu HIV. Oraşul a fost traversat în anii 90 de disperarea celor infectaţi cu HIV şi marginalizaţi, priviţi cu teamă, consideraţi condamnaţi din momentul diagnosticării. La aceasta se adăuga lipsa de informaţii şi de mijloace a celor care doreau să îi îngrijească şi spaima generală de necunoscutul virus. În România, în deceniul care a urmat anului 1989, cel care a schimbat faţa Europei, maladia ascunsă în tăcere de fostul regim punea stăpânire pe din ce în ce mai multe vieţi, mai cu seamă vieţi de copii.

Doctorul Mark Kline a vizitat Constanţa pentru prima dată în 1996, împreună cu alţi 10 colegi de la Baylor College of Medicine, Spitalul Pediatric Texas şi Universitatea Texas. Mark Kline nu a împărtăşit resemnarea colegilor care îl însoţeau şi care insistau să spună că nu este nimic de făcut. În Houston, acelaşi doctor reuşise să le redea controlul asupra propriilor vieţi persoanelor care trăiau cu HIV cu ajutorul terapiei antiretrovirale şi îi era imposibil să accepte că la Constanţa nu se poate face nimic.

A reuşit să schiţeze un plan încă din timpul zborului de întoarcere, a obţinut finanţare şi a revenit în România cu medicamente şi suplimente nutritive pentru copiii diagnosticaţi cu infecţie cu HIV.

În 1991, Mark Kline a înfiinţat BIPAI (Baylor College of Medicine International Pediatric AIDS Initiative at Texas Children’s Hospital), în Houston, Texas. Acesta a fost începutul unui proiect care s-a extins în 14 state, cu 8 centre de Excelenţă Clinică, 7 Centre de Excelenţă Satelit şi 6 proiecte de sănătate globală. În cadrul programului sunt tratate peste 300.000 de persoane.

Rodica Mătuşa

Medic specialist infecţionist, Rodica Mătuşa a dedicat decenii din carieră, dincolo de munca în Spitalul de Boli Infecţioase şi, ulterior, în Centrul de Excelenţă Clinică Baylor al Fundaţiei Baylor Marea Neagră, intergrării sociale şi şcolare a copiilor infectaţi cu HIV la Constanţa. În prezent, Rodica Mătuşa este membru al Consiliului de administraţie al Fundaţiei Baylor Marea Neagră.

Este unul dintre oamenii care au contribuit la schimbarea modului în care erau văzuţi cei care trăiau cu această infecţie.

Înainte de 1989, copiii erau internaţi într-o anexă a Spitalului de Boli Infecţioase din Constanţa, undeva la subsol, unde aproape nimeni nu avea acces. Mureau doi-trei copii pe zi şi medicii trebuiau să pună alte diagnostice de deces: în România, ţară comunistă, nu se putea muri de SIDA !”, îşi aminteşte dr. Rodica Mătuşa.

În volumul „Îngerii nimănui”, apărut în 2007, veţi putea găsi mărturii cutremurătoare ale Rodicăi Mătuşa, precum:

Nu arăta a secţie de spital şi pentru că acolo copiii doar intrau – rar mai ieşeau, iar acei puţini ieşeau pentru că aveau părinţi iubitori.”

Erau copii români, erau mulţi, ne aflam într-o situaţie de crizã extraordinar de gravă, dupã o perioadă în care noi, cei care îi îngrijeam, fuseserăm aproape încarceraţi împreună cu ei.”

Ei, câteva sute, mult prea puţini faţă de câţi s-au dus, s-au încăpăţânat să trăiască, fără să se jelească tot timpul. Au trecut peste durere, peste abandon şi singurătate, peste sila de a înghiţi ani şi ani medicamente cu pumnul, peste spaimele celorlalţi de a-i accepta, peste greutatea de a învăţa. Povara care a apăsat pe umerii lor a fost enormă, dar ei au mers mai departe. Vreţi să spuneţi că aceşti copii nu seamănă a olimpici? Sunt olimpicii cei mai formidabili: sunt olimpici la viaţă!

Ana-Maria Schweitzer

Ana-Maria Schweitzer este psiholog clinician şi director executiv al Fundaţiei Baylor Marea Neagră.

Povesteşte astfel prima sa întâlnire cu chipurile bolii: „În 1998, pe când eram studentă, am văzut pentru prima dată un copil cu SIDA. Mersesem să îmi văd mama, asistent medical șef pe secția HIV/SIDA de la Spitalul Municipal din Constanța. Lucra într-o secție supra-aglomerată, dintr-un spital tipic post-comunist, populată de copii extrem de slabi, sub-dezvoltați și mulți dintre ei destul de bolnavi. Poate ca adult aș fi fost cuprinsă de teamă, deznădejde și cinism la vederea sutelor de copii condamnați la ceea ce pe atunci se credea a fi o moarte sigură. […]

Chiar de anul următor am început să lucrez ca psiholog cu acești copii și cu familiile lor. Cumva, am ajuns un fel de martor al cursului imprevizibil al vieții acestor copii: am fost alături de câțiva dintre ei când și-au aflat diagnosticul pentru prima oară, am văzut părinții recăpătându-și speranța o dată cu apariția medicamentelor antiretrovirale, am aflat alături de pacienții mei cât de complicat este să fii un adolescent cu HIV și, când acești tineri și-au întemeiat familii, am recunoscut în ei forța vieții și dorința de a fi liberi și fericiți.”

Ana-Maria Schweitzer se asigură, împreună cu echipa pe care o coordonează, că persoanele care trăiesc cu HIV au cea mai bună viaţă posibilă. Experienţa acumulată în psihologie clinică, psihologia sănătății, consiliere și psihoterapie îi permite să traseze noi direcţii de dezvoltare şi diversificare a  serviciilor pentru persoane care trăiesc cu boli cronice (HIV, hepatitele B şi C, diabet) şi pentru îmbunătăţirea capacităţii de auto-monitorizare și auto-management al bolii de către beneficiarii serviciilor Baylor.

În egală măsură, pentru Ana-Maria este important să se asigure că fiecare membru al echipei reuşeşte să îşi atingă obiectivele de carieră. Descoperi, lucrând în echipa Baylor, un climat care favorizează formarea continuă, unde mentoratul a devenit pentru echipa de management o a doua profesie.

Ştefania Florentina Mihale

Ştefania Mihale este directorul de dezvoltare programe medicale al Fundaţiei Baylor Marea Neagră, unul dintre oamenii care au rămas în echipă de la început.

Absolventă a Facultăţii de asistenţă socială din cadrul Universităţii Bucureşti, cu studii de specializare în consiliere psihosocială la Universitatea Babeş-Bolyai, ea a debutat profesional la secţia de pediatrie a Spitalului Clinic de Boli Infecţioase, în echipa coordonată de doctorul infecţionist Rodica Mătuşa.

Intrarea în echipa Baylor a venit ca o continuare firească a activităţii de acolo. De la înfiinţarea Fundaţiei, Ştefania Mihale este omul care concepe proiecte pentru persoanele care trăiesc cu HIV, pe care le pune în practică împreună cu echipa medicală şi alături de celelalte departamente.

Ştefania spunea despre munca ei la Baylor: „Ne vin tot timpul idei noi, pe care le şi transpunem în practică. Dar cel mai frumos lucru pe care l-am simţit aici a fost când mi-am dat seama că dezvoltarea mea a fost atât profesională cât şi personală.”

Atunci când te raportezi la Ştefania, constaţi că în apropierea sa este un spaţiu generos pentru dezvoltare profesională şi personală. Excelentă cunoscătoare a tehnicilor de alfabetizare medicală, pasionată de lingvistică, fotografie şi călătorii, Ştefania te ajută să îţi găseşti confortul în învăţare, făcând să pară totul foarte clar, simplu, natural.

Share

Articole similare